Inainte sa fiu mama Mariei, am fost aproape mama la sute de copii. Am stiut despre fiecare moment din viata lor, de la primul pas in gradi, la prima stare de furie sau bucurie, poezie recitata, joaca preferata. Asa mi-am cunoscut tot cei peste 400 de copii care au trecut prin clubul meu, in 6 ani. Locul unde am invatat sa fiu mama: Gradinita Diamond Kids.
Cand am inceput acest business, nu stiam ca el vine la pachet cu cele mai complexe emotii, trairi, experiente si necesitati. Stiam ca va fi o provocare, stiam ca e un domeniu greu, unde ai nevoie de cei mai buni oameni in echipa, dar nu stiam ca va fi atat de greu. Treptat insa a inceput sa fie parte din mine, sa visez noaptea cum acest club creste si depaseste granitele unei gradinite de sector. Si suntem pe acel drum.
Dar sa revin.
Gradinita Diamond Kids Club este locul unde am invatat sa fiu mama. Poate e prea mult spus, dar, cu siguranta, este inceputul meu, caci si azi, chiar acum, inca mai invat despre acest nou statut al meu si probabil voi invata toata viata. V-am luat cu mine in aceasta calatorie a invatarii si veti fi martori, pas cu pas, cum cresc si eu pe langa fata mea.
De ce tin sa va povestesc despre gradinta? Pentru ca realizez ca tot ce am invatat in acest 6 ani aplic deja cu bebelusul meu, iar pentru asta trebuie sa multumesc tuturor parintilor de la care am aflat cate o poveste si tuturor educatoarelor. Pentru ca sunt lectii pe care le-am invatat in zbor, cu care m-am confruntat inainte sa fie cazul, lectii care m-au format si m-au pozitionat.
La noi in gradi vin copii cu varste incepand de la 1 an si 6 luni. Ii vad cum se despart de bratele mamelor si se lasa cu toata increderea in sufletul educatoarelor. Pentru ca asta inseamna sa fii un copil crescut cu iubire, fara frica abandonului. Si asa intentionez sa o cresc si eu pe Maria, cu grija si cu incredere, oferindu-i siguranta ca eu mereu ma voi intoarce la ea.
Dragostea de mama pe care am vazut-o in fiecare educatoare de la DKC este cea care m-a indemnat mereu spre cele mai frumoase ganduri si proiecte. Am inteles ca fiecare copil are nevoie sa ii starnesti curiozitatea si mai apoi sa-i oferi dragoste și atentie.
E bine ca eu am numai unul, dar imaginati-va ce atentie si iubire trebuie sa ofere o educatoare cu pana la 15 copii in clasa. La noi, grupele sunt de la 5 copii, la 15, iar in fiecare clasa gasesti acelasi lucru: fericire.
Fericire care se aude si se simte dupa cum intri pe poarta cu gardul curcubeu, pana sus in mansarda. Deseori m-a prins seara tarziu lucrand la birou si imi dadeam seama ca e timpul sa plec acasa, pentru ca nu se mai auzea niciun chicot simpatic de copil. Sa lucrez in zumzetul lor devenise simfonia mea preferata. Pe cuvant!
Conceptul gradinitei pleaca de la ideea de bijuterii. Copiii nostri chiar sunt bijuterii. Cei mici perlute, apoi cristale, apoi rubine si nu in ultimul rand diamante. Puternice, care nu se sparg niciodata, tocmai pentru ca au fost bine slefuite. O slefuire la care participa concomitent familia si familia de la gradi. Pentru ca noi asta suntem pentru cei mici, familia lor de la gradi. Locul unde, cei mai multi dintre ei, petrec mai mult de jumatate din ziua lor. Locul unde majoritatea invata sa manance singurei, sa socializeze, sa imparta, sa se joace in colectivitate, sa fie disciplinati, dar mai invata si sa se exprime, sa descopere, sa fie curiosi, intrebatori, sa zburde.
Toate lucrurile acestea le-am privit ba din umbra, ba implicata in mod direct, si in ultimii 6 ani am inteles ca meseria de parinte/educator e cea mai frumoasa, caci ea construieste viata.
Imi amintesc si acum cand o fetita blonda cu ochii albastri mi-a sarit in brate si mi-a zis: Anca, vrei sa fii si tu mama mea? Un glas suav care m-a pus pe ganduri si o emotie care m-a facut sa realizez atunci ca vreau si eu o fetita.
Si o fetita am primit…
Abia astept sa creasca Maria si sa-i arat Universul Diamond Kids Club.
A.