Inca de cand Maria era in burtica, eu mi-am pus in ordine gandurile legate de o dezvoltare frumoasa si armonioasa. Pe langa iubirea neconditionata pe care i-o port, mi-am facut o agenda cu tot ceea ce tine de micuta mea, pe luni și chiar pe zile, ca sa fiu sigura ca nu ratez nimic!
Astfel, treptat, am inceput sa ma documentez despre incaltamintea pe care o va purta cand va incepe sa faca primii pasi.
Stiti bine ca imi place sa lecturez inainte de toate, asa ca pe langa documentarea de specialitate, am aplelat si la sfaturile mamicilor din jurul meu, iar mai apoi la un consult cu medicul ortoped. Am vrut sa ma asigur ca dezvoltarea Mariei este in parametrii normali pentru varsta ei si, de asemenea, sa primesc recomandari din partea unui specialist.
Acesta din urma mi-a explicat ca este important sa mearga desculta in casa (sau chiar atunci cand iesim la un picnic in mijlocul naturii), intrucat cercetatorii au constatat ca “mersul in picioarele goale va determina o pozitie mai buna a corpului si va intari musculatura.” De asemenea, neurologii au constatat ca ii va ajuta pe micuti sa isi dezvolte simtul echilibrului, intrucat abilitatea de a controla gravitatia este in stransa legatura cu sistemul vestibular, prin intermediul talpilor.
In ceea ce priveste incaltamintea de exterior, materialul din care este realizata joaca un rol foarte important. Trebuie sa fie din piele naturala, atat la interior cat si la exterior, pentru ca este flexibila, permeabila la aer si nu provoaca alergii.
![](https://mamaantreprenor.ro/wp-content/uploads/2023/05/PHOTO-2023-05-17-09-44-29.jpg)
Talpa joaca si ea un rol important in alegerea modelului ideal de incaltaminte pentru primii pasi. Trebuie sa fie antiderapanta, realizata din cauciuc natural foarte subtire (nu mai groasa de un centimetru), plata, fara inclinare. Pentru a permite piciorului sa stea in pozitie neutra, ceea ce duce la o postura armonioasa a intregului corp si, implicit, la un mers corect.
Va vine sa credeti de cate detalii trebuie sa tinem cont cand alegem incatamintea pentru micutii nostri mult iubiti? Si nu, nu am terminat inca. 😊
Dupa ce am stabilit materialele din care trebuie realizata, trecem la etapa urmatoare. Felul in care acesti pantofi sustin piciorusul. Partea de la calcai trebuie sa fie foarte stabila, iar cea din fata sa aiba deschidere larga ca sa permita o incaltare delicata. Varfurile rotunjite si usor ridicate vor preveni impiedicarea.
Ce credeti, am gasit perechea ideala din prima? Evident, dupa cat m-am documentat! Iar pantofii pe care Maria ii adora poarta un nume simplu: Tikki. Acestia merg pe principiul Barefoot care inseamna descult si este un tip de incaltaminte care lasa piciorul sa se miste natural, ca si cand nu ar purta nimic.
![](https://mamaantreprenor.ro/wp-content/uploads/2023/05/PHOTO-2023-05-17-13-20-04-999x1024.jpg)
Micuta mea iubeste modelul “Capsunica”, dar cei de la Tikki Shoes ofera o gama variata de modele. Aveti grija de pasii micutilor vostri si oferiti-le incaltaminte de cea mai buna calitate!
![](https://mamaantreprenor.ro/wp-content/uploads/2023/05/PHOTO-2023-05-17-13-20-15-1024x915.jpg)