Nu cred deloc in babisme, traditii inutile si vorbe aruncate in vant. Cred ca fiecare mama ar trebui sa isi cultive propria idee de crestere a copilului sau, sa isi lase intuitia de mama sa ia decizii benefice si mai ales sa faca ce simte. E bine sa te informezi, dar la fel de bine e si sa iti cresti copilul exact asa cum simti. Asa ca, inainte sa mai scriu orice, va spun din start: imi tin copilul in brate atat cat isi doreste si poate si mai mult.
Bineinteles ca am auzit deja replica “inveti copilul prost”, “nu-l mai invata in brate” sau alte derivate. Pai daca nu il invat in brate, cu iubire, unde sa il invat? Singur, in pat? Si sa ma intreb peste ani de ce am un copil singuratic, care nu si poate exprima sentimentele si care traieste constant cu ideea de abandon? NU! NU! NU! Copilul tau sta unde consideri tu, copilul meu sta la mine in brate, atat cat are nevoie, atat cat isi doreste.
Inima ei a batut 9 luni langa inima mea. Are nevoie de mirosul meu, de pielea mea, de siguranta bratelor mele, are nevoie sa se simta intr-un baby nest uman, are nevoie de iubire. Si nu, nu cred ca bratele mele o obisnuiesc prost. Eu cred ca ea va sta in bratele mele atat cat va avea nevoie, pana se va simti ea puternica.
De ce sa nu ma bucur de aceste momente, care sunt atat de unice, cu fiecare copil in parte si care nu se mai intorc?
De ce sa nu ma joc cu ea, tinandu-o chiar la pieptul meu, in bratele mele?
De ce sa nu-i ofer tot ce isi doreste acum, acum cat pot, si cat inca imi permite timpul sa-i ofer aceasta dragoste?
De ce sa ma grabesc sa bag la spalat, sa fac de mancare sau sa fac curat, cand pot sa le dedic acestor lucruri mai putin timp, si in schimb sa imi petrec mai mult timp cu ea?
Nu e usor, uneori se lasa chiar si cu dureri de spate insuportabile, dar de fiecare data imi spun acelasi lucru: nici o zi nu va mai fi ca cea de azi…
In caz ca va intrebati, va scriu acest articol dupa ce, mai mult de o ora, Maria mi-a dormit in brate, langa san, piele pe piele.
Asa a vrut ea, asa am vrut eu.
Pe curand,
A.
