De 7 ani sunt „mama” a peste 150 de copii. Sunt copii veseli, jucausi, sunt si copii timizi, usor introverititi, dar totul se schimba, dupa ce mami iese pe poarta gradinitei, iar noi incepem jocul de-a COPILARIA. De 7 luni insa, sunt MAMA pentru puiul meu de om, Maria. Si acum tot universul meu se invarte in jurul ei si tare bine mai este.
Insa ce voiam sa va spun este, ca desi MARIA este TOTUL pentru mine, copiii gradinitei ocupa in continuare un loc extrem de important in sufletul meu, iar eu sunt acolo pentru ei zi de zi.
Si pentru ca intr-unul din articolele mele precedente va promiteam ca o sa dezbatem un anumit punct mai pe larg, iata ca a venit si vremea lui. Mai mergem la gradi dupa prima raceala sau ne oprim?
Ei bine, cred ca anticipati deja raspunsul meu. Nu, nu ne oprim pentru ca nu ne dorim sa confuzam copilul. Intrarea in colectivitate reprezinta un cumul de emotii si trairi, de rasete, de plansete, de joc si voie buna, dar… si de raceli.
Racelile sunt parte a procesului de crestere si maturizare a organismului. Ele nu pot fi prevenite sau evitate, iar rolul lor este foarte important: contribuie la educarea sistemului imunitar.
In decursul a 7 ani de activitate am vazut sute de copii raciti, dar si vindecati. Important este sa nu va panicati pentru ca puteti transmite cu usurinta acesta stare celor mici. Pentru mine, linistea sufleteasca a parintilor DKC este extrem de importanta si ii asigur mereu ca medicul nostru ii examineaza micutii ori de cate ori este nevoie.
Va recomand sa acordati si voi o atentie mai mare sanatatii in primele saptamani de gradi. Intrarea in colectivitate inseamna si intoarcerea in zone cu multi copii si evident riscul racelilor creste. Cu cat toti parintii sunt mai responsabili si atenti la primele semne de imbolnavire, cu atat nu exista riscul epidemiei.
In gradinita mea imi place sa pun pret pe alimentatia sanatoasa, iar igiena joaca un rol important. Spalatul mainilor cu apa si sapun este primordial. Le explic micutilor, pe un ton cald, ca dezinfectarea mainilor ajuta sa reduca riscul de imbolnavire si astfel se pot juca in voie cu prietenii lor.
Si acasa ei trebuie sa aiba o alimentatie sanatoasa, echilibrata, cu cat mai multe fructe si legume proaspete. Un aport crescut de vitamina C, cum e cel oferit de catina sau de citrice este benefic in sezonul rece. Produsele apicole au un aport nutritiv excelent, insa nimic din toate astea nu vq pot garanta ca micutii vostri pur si simplu nu vor mai raci.
Nu uitati nici de igiena. Specialistii spun ca 20 de secunde este perioada ideala pe care sa o alocati spalatului pe maini pentru a indeparta germenii.
Asa ca, dragi parinti, va recomand cu caldura sa tineti cont de ce v-am povestit si sa lasati micutii sa paseasca, pas cu pas, pe drumul cunoasterii. Din proprie experienta, gradinita perfecta, imi pare rau sa va spun, NU exista. Dar, exista cea care este PERFECTA pentru voi. Alegeti o gradinita unde sa fiti siguri ca cineva va fi langa ei, ori de cate ori vor avea nevoie de o imbratisare.